


Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați să intervină noaptea trecută, în jurul orei 01.30, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Târgșoru Nou.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei locuințe, pe o suprafață de cca. 80 mp, pompierii lucrând de îndată pentru localizarea acestuia. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de gătit nesupravegheat, supraîncalzit.
ISU PRAHOVA
Foto ilustrativ