Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova. (video)

Miercuri dimineață, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune.

Activitățile s-au desfășurat pe raza municipiilor Ploiești și Câmpina, a orașelor Breaza și Boldești-Scăeni, precum și în comunele Lipănești, Surani, Cărbunești, Gura Vitioarei, Provița de Jos, Fulga, Podenii Noi, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești și Târgșorul Vechi.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2023–2026, persoanele bănuite ar fi întocmit în fals contracte de împrumut încheiate cu cooperative de credit, prin falsificarea semnăturilor giranților și debitorilor, precum și prin utilizarea unor adeverințe de venit false.

Prin intermediul acestor activități, ar fi fost obținute împrumuturi cuprinse între 42.000 de lei și 65.000 de lei pentru fiecare contract.

Prejudiciul total estimat în cauză este de aproximativ 1,9 milioane de lei.

La sediul unității de poliție au fost conduse mai multe persoane, în vederea audierii.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Ploiești și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.

Precizăm că efectuarea perchezițiilor reprezintă o etapă a procesului penal și nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

IJP PRAHOVA

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!