



Primăria Municipiului Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești, prin Complex Hipodrom Ploiești, vă invită duminică, 2 august, începând cu ora 10:00, la o nouă reuniune hipică dedicată curselor de trap.
Programul competițional va cuprinde 5 curse de trap, dintre care se evidențiază Premiul de Vacanță și Premiul Cailor de 2 Ani – Regele Ferdinand, întreceri ce vor aduce la start unii dintre cei mai valoroși cai și driveri din România.
Premiul Cailor de 2 Ani – Regele Ferdinand este dedicat memoriei regelui care a rămas în istoria României drept întregitorul țării și un susținător al sportului hipic. Regele Ferdinand a încurajat dezvoltarea creșterii cailor și a curselor hipice, considerându-le un simbol al eleganței, disciplinei și performanței, fiind prezent de-a lungul domniei sale la numeroase competiții ecvestre.
Evenimentul este dedicat întregii familii, cei mici se vor bucura de plimbări gratuite oferite de Centrul de Echitație „Luna Horse”, alături de îndrăgita Luna, una dintre cele mai iubite atracții ale Hipodromului Ploiești, .
Bilet de intrare: 5 lei/persoană
Copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.
Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.
Duminică, 2 august 2026
Ora 10:00
Complex Hipodrom Ploiești