Tinerii au venit cu trofeul câștigat la competiția internațională Michiana Premier Event, desfășurată în Statele Unite ale Americii, unde au obținut Inspire Award, cea mai importantă distincție a concursului.
Este un premiu care recunoaște nu doar performanța tehnică, ci și munca în echipă, inovația și impactul pe care acești elevi îl au în comunitate.
Echipa a mulțumit Primăriei Ploiești pentru sprijinul acordat în vederea participării la competiție, contribuția municipalității ajutând la acoperirea costurilor pentru deplasarea peste ocean.