

Polițiștii Serviciului Rutier, ai Biroului pentru Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au organizat etapa județeană a concursului național „Educație rutieră – educație pentru viață”, activitate preventiv-educativă adresată elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar.
Competiția a avut ca obiectiv dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor privind regulile de circulație, formarea unui comportament preventiv în trafic și promovarea responsabilității în rândul participanților la trafic, în special al copiilor și tinerilor.
Pe parcursul concursului, elevii participanți și-au demonstrat cunoștințele teoretice și practice privind circulația pe drumurile publice, prin probe specifice de educație rutieră, desfășurate sub coordonarea polițiștilor și a cadrelor didactice implicate în organizare.
Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea victimizării minorilor prin accidente de circulație, contribuind totodată la formarea unei conduite responsabile și preventive încă de la vârste fragede.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova felicită toți elevii participanți, cadrele didactice coordonatoare și partenerii pentru implicare și spirit civic!