ACCIDENT RUTIER PRODUS ÎN LOCALITATEA STREJNICU.Biciclist acroșat de un autoturism

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați la data de 23 aprilie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier produs pe Drumul Județean 129G, în localitatea Strejnicu.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate, au constatat că un bărbat de 80 de ani ar fi circulat cu o bicicletă pe strada Lipscani din localitatea Strejnicu, iar la intersecția cu Drumul Județean 129G ar fi fost acroșat de un autoturism care circula pe drumul județean, condus de o femeie de 59 de ani, către Ploiești.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului. Acesta a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!