Accident rutier grav în municipiul Câmpina. Un șofer a decedat

La data de 3.04.2026, în jurul orei 00:25, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada B.P. Hașdeu.
Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie de 28 de ani, aflată la volanul unui autoturism, care circula din direcția Calea Doftanei către strada I.H. Rădulescu, ajunsă într-o zonă de drum în curbă ușoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe trotuar.
În urma impactului, conducătoarea auto, care se afla singură în autoturism, a suferit vătămări corporale grave. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital și ulterior a fost declarat decesul.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!