

Cu dreptul de a conduce suspendat, identificat la volanul unui autovehicul
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 12 martie a.c., în jurul orelor 17.30, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 129G, în localitatea Strejnicu.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 48 de ani din comuna Cocorăștii Colț.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Tânără de 18 ani identificată la volanul unui autovehicul, fără permis
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 12 martie a.c., în jurul orelor 18.00, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 1A, în localitatea Măneciu.
Conducătoarea autovehiculului a fost identificată ca o tânără de 18 ani din comună.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta nu figurează ca fiind posesoarea unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Sub influența alcoolului, identificat la volanul unui autovehicul
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 13 martie a.c., în jurul orelor 02.30, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Piatra Arsă din oraș.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 36 de ani din orașul Bușteni.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Dosar penal după depășirea regimului legal de viteză
La data de 13 martie a.c., în jurul orelor 02.00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au înregistrat cu cinemometrul TruCam, un autovehicul care circula cu viteza de 83 km/h.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 35 de ani din municipiu.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Foto ilustrativ