Accident de circulație pe raza comunei Bucov.Un autoturism s-a răsturnat pe plafon. O tânără a ajuns la spitale

La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe raza comunei Bucov.

Echipajele de poliție s-au deplasat de îndată la fața locului, iar în urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit că o femeie în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Bucov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu elemente de vegetație situate în afara părții carosabile, aferente sensului opus de mers, ulterior autovehiculul răsturnându-se pe plafon.

Ca urmare a producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la o unitate medicală în vederea evaluării clinice și acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor și condițiilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ PRAHOVA

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în comuna Bucov, pe DJ102E.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

În eveniment a fost implicat un autoturism, acesta fiind răsturnat pe plafon, în care se afla o singură persoană.
Victima, o femeie în vârstă de 25 de ani, era conștientă la sosirea echipajelor, ieșită din autoturism, a primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

ISU PRAHOVA

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!