Incendiu la o locuință din comuna Bucov, satul Pleașa

Luni noapte, la o locuință din comuna Bucov, satul Pleașa, s-a produs un incendiu.
La locul indicat au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detașamentul 1 Ploiești.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață totală de aproximativ 150 mp, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la vecinătăți, iar apoi au lucrat pentru lichidarea acestuia.

Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul sau scânteile prevenite de la o sobă.

ISU PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!