26 februarie – 4 martie 2026. SĂPTĂMÂNA PROTECȚIEI CIVILE – ÎMPREUNĂ MAI PREGĂTIȚI!

Anual, la data de 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, eveniment prin care se realizează rememorarea momentului istoric în care s-a înfiinţat Apărărea Pasivă din România prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene. Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.
Cu prilejul sărbătoririi celei de-a 93-a aniversări a Zilei Protecţiei Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” organizează o serie amplă de activităţi de informare preventivă, desfăşurate atât în mediul urban, cât şi în cel rural, cu scopul de a consolida relaţia cu cetăţenii şi de a promova cultura siguranţei la nivelul întregii comunităţi.
Prin aceste demersuri cu caracter preventiv ne propunem să creştem gradul de conştientizare a populaţiei privind riscurile la care poate fi expusă – cutremure, incendii, inundaţii, fenomene meteo periculoase sau alte situaţii de urgenţă – şi să oferim informaţii clare şi accesibile despre modul corect de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unui astfel de eveniment. În acest sens, Departamenul pentru Situații de Urgență a pus la dispoziţia cetăţenilor două resurse esenţiale de informare şi pregătire: platforma naţională FiiPregătit.ro şi aplicaţia mobilă DSU.
Platforma FiiPregătit.ro reprezintă un instrument online dedicat educaţiei preventive, care oferă ghiduri, recomandări şi materiale explicative privind comportamentul adecvat în diverse tipuri de situaţii de urgenţă. Conţinutul este structurat pe tipuri de risc şi este prezentat într-un limbaj accesibil, astfel încât fiecare persoană, indiferent de vârstă, să poată înţelege ce măsuri trebuie adoptate pentru protecţia proprie şi a familiei.
Aplicaţia mobilă DSU completează aceste informaţii printr-un format adaptat dispozitivelor inteligente, oferind acces rapid la ghiduri de comportare, notificări şi informaţii utile în timp real. Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot consulta recomandări oficiale, pot învăţa cum să reacţioneze corect în situaţii-limită şi pot rămâne conectaţi la surse sigure de informare. Prin promovarea acestor instrumente moderne, ne dorim să încurajăm populaţia să adopte o atitudine proactivă în ceea ce priveşte siguranţa personală, transformând informarea preventivă într-un reflex firesc şi permanent.

Pe parcursul Săptămânii Protecției Civile ne propunem să desfășurăm mai multe exerciţii demonstrative de evacuare şi adăpostire, cu rolul de a familiariza participanţii cu paşii esenţiali care trebuie urmaţi în situaţii critice, de la recunoaşterea semnalelor de alarmare până la deplasarea în siguranţă către punctele de adunare sau spaţiile de protecţie. Prin simularea unor scenarii realiste, urmărim formarea unor deprinderi corecte de reacţie, reducerea timpului de răspuns şi diminuarea riscului de panică. Totodată, aceste exerciţii contribuie la testarea şi îmbunătăţirea planurilor de intervenţie, precum şi la consolidarea cooperării dintre instituţii, autorităţi locale şi comunitate.
Activităţile de informare preventivă planificate pentru această perioadă includ prezentări interactive, distribuirea de materiale educative, demonstraţii privind utilizarea mijloacelor de primă intervenţie, instruiri privind tehinicile de prim ajutor şi discuţii aplicate cu cetăţenii, în special cu elevii şi cadrele didactice. Prin aceste iniţiative, reafirmăm angajamentul nostru de a fi permanent alături de comunitate, nu doar prin intervenţii operative, ci şi prin prevenire, educaţie şi dialog deschis, contribuind astfel la crearea unui mediu mai sigur pentru toţi cetăţenii judeţului Prahova.
PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR
În perioada 26 februarie – 04 martie 2026, se vor desfășura activități în cadrul evenimentului ”Săptămâna Protecției Civile”, după cum urmează:
26.02.-04.03.2026, în intervalul orar 10:00- 14:00: Zilele porților deschise și expoziții de tehnică la sediul ISU PRAHOVA, precum și la sediile subunităților de intervenție din județ.
26.02 – 04.03.2026: Activități teoretice și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, precum și exerciții de evacuare, desfășurate în peste 45 de unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal din întreg județul.
28.02.2026-01.03.2026: Organizarea unor puncte de informare preventivă în zone cu aflux mare de persoane, în zona stațiunilor turistice din județ, în colaborare cu Salvamont Prahova: Pârtia Kalinderu Bușteni, Pârtia Sorica Azuga, Pârtia Cazacu Azuga, precum și în centrele comerciale din municipiul Ploiești: Complex Comercial AFI Ploiești, Complex Comercial Prahova Value Center și Complex Comercial Shopping City Ploiești. De asemenea, în data de 28.02.2026 va fi desfășurată o amplă sesiune de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor calificat în centrul comercial Shopping City Ploiești, în intervalul orar 12:00-16:00.

01.03.2026: Ziua informării preventive în lăcașurile de cult – desfășurarea unor activități cu caracter preventiv cu sprijinul personalului clerical, premergător sau după încheierea slujbelor religioase în 15 lăcașuri de cult din județul Prahova.
04.03.2026: Exercițiu de alarmare publică – MIERCUREA ALARMELOR. În ciuda faptului că această activitate va aduce un anumit grad de disconfort populației, are un scop bine definit: creșterea gradului de informare a populației în ceea ce privește reacția acesteia la diferite tipuri de risc.
*
Dată fiind diversitatea situațiilor de urgență de astăzi, oamenii dedicați salvării de vieți se concentrează permanent în a sprijini comunitățile, precum și în a răspunde prompt și eficient nevoilor cetățenilor, atât pe plan național, cât și internațional.
Toate actiunile si activitatile desfașurate pe parcursul acestei săptămâni au menirea de a reflecta apropierea și grija noastră față de comunitatea din care facem parte, de a pune bazele unei culturi preventive și de a educa populația, astfel încât să fie pregătită pentru a face față situațiilor de urgență cu care s-ar putea confrunta.
*
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!
Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)
Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu )

Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU PRAHOVA

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!